Ecoul – acțiune și răspuns

Orice facem, indiferent cât de lipsit de importanță pare, are efecte în viitor. Răspunsul la acțiunile noastre nu este mereu imediat și evident, dar el există cu certitudine.

Asemenea unui ecou, răspunsul la acțiunile noastre poate veni cu o oarecare întârziere și poate avea o formă puțin diferită de cea a acțiunii noastre. Aceste două elemente, întârzierea și aspectul, ne pot deruta până la punctul în care nu mai reușim să vedem imediat care acțiune a noastră a declanșat acest răspuns.

Chiar dacă ceea ce facem este de fapt un răspuns la faptele altcuiva, acțiunea noastră începe cu ceea ce facem noi. Nu contează cine și cum a inițiat contactul, ci modul în care noi alegem să-l continuăm.

Exemplele trăite de mine mi se par foarte relevante și vă ofer unul dintre ele:

[su_quote]Eram în birou și am fost anunțată ca am control în firma. Eram foarte ocupată în acel moment iar evenimentul mi s-a părut inoportun, deci deranjant. M-am ridicat foarte iritată și, mai mult decât atât, m-am dus la protocol vorbind din poziția persoanei care este deranjată. Mi s-a răspuns instantaneu de pe aceiași poziție, cu aceiași aroganță pe care eu am afișat-o. Constientizând ce se întâmplă, mi-am schimbat radical atitudinea zâmbind, vorbind frumos și cald, este ceea ce am simțit, nu făceam acest lucru forțat. Totul a luat o altă formă, uimirea mea a fost extraordinară văzând schimbarea puternică a celor din fața mea și felul în care m-au tratat, eram la o discuție amicală nu la un control.[/su_quote]

Modul în care acționăm este modul în care ni se va răspunde, având efecte în viitor.

Credit foto – Ratko Bozovic

Leave a comment